Maranata
Și nimbul nemuririi prin focul din privire,
Peste o lume întreagă răspândește semne:
Minuni ce-înviorează şi dureri fără oprire.
De-ar ști omul, semnele ce vor să-însemne!
L-ar prinde un dor nesățios de veșnicie,
Cu sete ar bea din apa vieții, să rodească...
Neprihănirea lui... ar crește în credincioşie
Și n-ar lăsa frate pe frate să prigonească.
Credința lui... ar fi străjerul pe metereze,
Sus pe reduta... unde lupta s-a dezlănțuit,
Ca vrăjmașul ademenitor... să nu cuteze,
Cu arma-i vicleană, ispita, s-atace fortuit.
Ar lua aminte la Cuvânt, care prevestește
Capcanele întinse ale dușmanului iubirii.
Și despre cetatea în care se adăpostește,
Cel ce-n iubire strunește pornirile firii.
În ceasul urii, dușmanul o să lovească...
Şi acest pământ va pierde a sa verdeață,
Va dispărea-n neant cu firea pământească.
Un nou pământ va apare, o nouă dimineață,
În care... un cer nou... din veșnicii răsare.
Ține ochii larg deschiși, ca să vezi bine
Cum norul plin de Slavă... se ridică în zare.
Maranata! Domnul nostru vine!